090. Full moon and dry humour.

Ploaia se curmă în piatră. Se îndoaie în curbe lungi fără culoare, ce sună în gol a sticlă lovită. Îngenunchează pe un pământ sterp, de gumă, peste care crește compostul rânced, tomnatic, într-o primavară prematură. Se crapă pământul a ploaie și îi tună plăcile când se despart. Fulgeră nisipul răscolit și ies râmele ca idoli falși. Alunecă prin huma clocotindă, săpându-și templele oxidate. Piatra se curmă în firul ploii și fața ta e de șarpe. Transformi și podul în apă, ale cărui pietre se rup prin linii frânte în ploaia ce o provoci. Îți curg râuri din ochii de reptilă și continui să-i sapi vărsarea peste oraș, peste podul surpat, cu mâinile tale acoperite cu solzi de cobalt și oglinzi.

Ai topit până și podul iar odată cu el brațele mele ce acum se curmă în ploaie, în linii frânte, mușcate de un buchet de șerpi cu o singură coadă.

Sunt prea obosită să îți piaptăn părul în oglindă sau să îți aștern pe perne umeri. În loc, îl smulg și las pe pat oase reci, lustruite. În somnul ăsta unanim în care ne-ai afundat pe toți aștepți la pândă o respirație întreruptă. O cojesti apoi ca pe ou și o mănânci, hulpav, tu cel care proteja. Folosești ploaia să-ți speli urmele și nodurile din gât, conturul din pernă. Întorci oglinzile să nu țină minte și te încolăcești pe ritm de oase pocnite. Te ascunzi apoi sub podul ruină ca o biată fiară lovită, cerșind un răsărit sau un miez de noapte ciclic, un iris de ochi orb sau o pată de culoare, o gură strâmbă sau un picior rupt, cu pielea în plină metamorfoză dar cu mintea încercănată. M-ai mâncat.

Heroin and your veins – Full moon and Dry humour

089. Whitecrow hits shoe shine city

Mi-e dor de eul de mai demult, dar nu știu dacă mai am nevoie de ea. Retrospecțiile compulsive stârnite în seri când e frig pentru mai și cald pentru început de primăvară nu mi-au adus niciodată altceva decât imagini cu pisici alunecând pe garduri udate de ploaie.

Am senzația ca pierd secundele așa cum pierdeam baloanele de săpun când eram copil. Și că fluturii se opresc în pânze de păianjen, ce intră în pereți, în mese și în scaune, transformându-se în tapițerii. Mă enervează astfel de tatuaje metaforice și nostalgice.

Urăsc și cărțile de vizită și decupajele din reviste și paginile îndoite din mereu aceeași carte care nu mă lasă să dorm, să respir și să port alte haine decât ale ei. Haine umbrite de soare, impregnate cu nuanțele ca apa dintr-o baltă sub un amurg crăpat de soare roșu și împrăștiate ca nisipul claustrat în blocuri, dimineața la ora cinci.

Era o amărăciune adâncă, năucitoare, inexistent ca tine și ca mine. [...] Există râuri metafizice. Da, iubito, sigur că da. Vei fi stând acum îngrijindu-ți copilul, plângând la răstimpuri și aici s-a făcut din nou ziuă, cu un soare galben ce nu încălzește.

David Sylvian – Blackcrow hits shoe shine city

088. Days of freezing

Ar fi fost frumos ca lunile să treacă printre frunze măturate de la sine, de un fel de tornadă minusculă, fără niciun pericol de vârtej catastrofal, altul decât mintea dezordonată și cuiele ce astfel se împrăștie peste tot. Ar fi fost frumos și ca totul să se restrângă la o notă de subsol și catharsis-ul să înceteze într-un punct, să nu orbească și să năucească, să nu devină lisergic și să se propage ca o pâclă.

Au lipsit lucruri și alte lucruri s-au găsit, dar mările au rămas moarte și nevăzute, peștii chicotind sub ele, prin nisip, înecați. Îneacă-ți acum și tu somnul într-un vis unanim și liniștit. Și transformă-ți filmul într-unul cu violete vândute dintr-un coș. Și evită și câinele negru ce te păzește când dormi în bălțile acide ce îți mănâncă hainele și pantofii.

Imposibilități. Le pictez, cu lipsa mea de talent, cu linii peste care apoi torn apă ca să se curbeze. Rămân ca rărunchii dilatați de la prea multă vorbă. Ca degetele crispate de la prea mult cioplit în chipuri proscrise sufletului ce le vede ca libere și învolburate de frumuseți, creionate voluptos. Pantofii se udă, violetele se usucă, visul se termină. Și totul reîncepe, cu o coadă terminată într-o gură de șarpe.

087. La 08:01 a.m

Tags

mornings

Câteodată mi se pare ciudat. Să trezească visul și dimineața. Să nu te trezești tu. Mișcate de o motilitate paradoxală, pictată în adâncul pereților și în măduva aerului, stârnită de cine știe ce corvoade iminente de gânduri sau presupuneri. Să zboare până la flori și să le deschidă într-un fel de geneză pe seama unui ou. Și valurile la fel, să-și crape crustele. Dimineața să-și pocnească oasele coloanei, iar coloana să-și lase oasele pe frunze.

The Cinematic Orchestra – To Build a Home

086. Legănând 1700-1800

Tags

delaroche, fragonard, goya, lancret, paintings, rococo, swings

Au fascinat mereu, printre Rococo și monștri.

Leagănele lui Lancret:

Leagănele lui Fragonard:

Leagănele lui Goya:

Leagănul lui Delaroche:

085. Hurtsville

Tags

30, missing, morning, randomness, thoughts

Usually I get out of bed without any thoughts at all. I just get out of bed and that second, I’m not thinking. At anything. At all. Today I engulfed about thirty thoughts per second, on that second and now they seem as if hanging under the sun, getting ready to dry and start walking on their own. The thought of a film noir, of a black cat, of a starry night, of a teacher, of a cup of cafe au lait, of a child, of piles of books, of a river, of a concert in the open air, of an open grave, of a redundant question, of a stupid memory, of a fucked-up remark, of my unfinished book, of my unsubmitted essays, of unwritten applications, of lost trains, of astute paintings, of Vienna, of butterscotch, of Cocorosie, of ashy rail-ways, of coaled pencil lines, of blank paper-notes,of Schopenhauer, of a black mill, of how all the songs now seem to fit, of Brod and her a hundred or so types of sadness, of my long-lost confidence in everything, of my dying dog. And they queued.

Jack Ladder & The Dreamlanders – Cold Feet

084. Nox Arcana

Tags

cognition, cross roads, destiny, free will, Lewis Carol, night's secrets, ouroboros, tetrachromacy, Umberto Eco

Temples topple faster than the caterpillars that circle poisonous mushrooms. Whether it aches, whether it sounds melodramatic or whether it’s painted in polichromatics, it doesn’t stop the flesh from monochroming. No ‘it’ breaks such boundary. It’s dark.

As human eyes turn to tetrachromacy, cross roads break in synesthesia. Left goes right and right goes left and there comes the third path that circles the first two. It’s made of ashes and broken dolls and uses Eco’s six walks to follow the narrative to set the disillusion. Soon, left will meet a piece of a broken doll and eliminate itself, for once meeting the path that circles the cross roads, any other path becomes irrelevant.

Right lingers for a while behind trees and lakes, staring at the mushrooms as big as Carol depicted them. But soon it intersects the ouroboros and dies in illogical, breaks the algorithm and the symbolic mathematics. All the rights will fade and so will all the lefts. No cross roads, no crossing paths, no intersections, no drawing lines, no cognitions. Just the snake. And the snake lingers itself behind trees and lakes, eating the big mushrooms without a blink of the eyelidsless eyes.

Porcupine Tree – The Sky Moves Sideways

Review: Homeland (Laurie Anderson, 2010)

Tags

album, album review, avant-garde, homeland, laurie anderson, music, review

Îmi place Laurie Anderson. Pentru călătoria psych din The Beginning of Memory, în care ‘The thing was there was no place to land/ because there was no land./ So they just circled around and around, / because this was before the world began’, pentru tonalitatea aproape indigenă din Transitory Life, cocktail-ul de vioară, violoncel și acordeon din Strange Perfumes, apoi electropop-ul de reclame, mai că în afara contextului din Only an Expert și din alte motive. Multe motive pentru Laurie Anderson.

I like Laurie Anderson. I like her for the psych trip in The Beginning of Memory, in which ‘The thing was there was no place to land/ because there was no land./ So they just circled around and around, / because this was before the world began’, for the almost indigenous tune of Transitory Life, the mixture of violins, cellos and accordion in Strange Perfumes, then for the off-topic commercials-related electropop in Only an Expert, and other reasons. Many reasons.

Review: Love as a dark hallway (The Flashbulb, 2011)

Tags

album, album reviews, electronic, jazz, love as a dark hallway, piano, review, smooth, the flashbulb

Dimineața a vrut The Flashbulb, deși jazz-ul modern-electronic nu a fost niciodată o alegere matinală (mai degrabă după 9 p.m). Dar sună mereu atât de difuz, ca un ceas deșteptător ezitând,  nevrând să supere. Și alternanța dintre piese, cu A Baptist Church in Georgia în care răsună acordurile de piano-jazz, urmată de Virtuous Cassette cu o temă scurtă care aduce aproape a synthpop merg atât de bine. Cu diminețile.

The Flashbulb – We Are Alone in a City

Morning felt like The Flashbulb, even though this really smooth modern jazzy mixed with electronic doesn’t really sound like a morning pick (more likely after 9 p.m). But this always sounded so diffuse, like a shy alarm clock not meant to offend. And these alternating tracks, A Baptist Church in Georgia melting in jazz piano tunes and then Virtuous Cassette with an short (almost) synthpop theme fit so well. For mornings.

 

Review: Day of Niagara (The Dream Syndicate, 1965)

Tags

a965, day of niagara, drone, inside the dream syndicate, la monte young, review, volume 1

Astăzi a fost nevoie de drone. De La Monte Young, de fluxus, pentru că atunci când viața e prea sincopată trebuie să reînvețe, ușor, să vorbească, să meargă, să curgă, să își desfacă nodurile. Nu știu dacă o învăț eu pe ea, sau ea pe mine. Oricum, am ascultat cele 30 de minute de Day of Niagara, cu La Monte Young, Cale, Zazeela & Co și mă uimește cum lobul parietal reușește să-mi amintească de Lynch și de The Grandmother.

Review: Le voyage dans la lune (Air, 2012)

Tags

Air, album reviews, downtempo, french, le voyage dans la lune

Air a venit ca o gură de aer proaspăt cu Le Voyage dans la Lune, album ce și păstrează culorile îmbibate în downtempo și nu poate să nu trimită la The Virgin Suicides. Însă o chitară sunând aproape fussion în Astronomic Club, un pian solemn în Retour sur la Terre și, o preferată a mea, Who am I now care începe ca o dimineață din Peer Gynt cântată într-un negativ de indigo și violet despart albumul de ce a fost până acum. Aproape m-a făcut să zâmbesc.

Air strikes back with a dose of, to my mind, fresh Air throughout Le Voyage dans la Lune, an album which keeps its nuances embedded in the downtempo, one that leads us, nonetheless, to The Virgin Suicides once again. The guitar almost sounds like fusion in Astronomic Club, the piano is solemn in Retour sur la Terre and Who am I now? - a personal favourite – starts out very much alike mornings in an indigo counterclockwise Peer Gynt. So Air almost made me smile today. Almost.

083. Humă

Felul în care se surpă cascadele și cad prăpăstiile, cozile de pisică vârâte în broaștele ușilor și cheile uitate sub covoare. Se întâmplă toate într-un fel sau altul, pe ritmuri de diapazon sfârtecat, poate chiar de apă sau noroi sau poate de gheare semi-ascuțite. Ajung și păsările să vâneze pe sub cascade și ușile tot nu vor să se deschidă, ajung până și prăpăstiile să se înece și peștii să mănânce pietre din noroiul spălat, să roadă covoarele până găsesc, în cele din urmă, cheile.

Air – Who am I now?

082. Le temps des cathedrales

Tags

birds, cathedrals, graves, sun, trees

Cade ceară topită de lumânare pe catedralele cu turle acoperite mereu de păsări. Picură din soare, când și când și împrăștie lumină și miros de păpădii arse, substituite lui. Ceara căzută se transformă în alte turle de catedrale, în motive întortocheate și bucle pe acoperișuri. Și soarele nu se termină, pentru că mănâncă din păpădii. Ciorile. Tot din el pornesc. Translucide la început, se colorează în galben până își usucă aripile. În comele lor de slujnice cu ochi plecați, nu pleacă niciodată de lângă soare. Iar el uită să le usuce doar aripile. Le arde, iau foc, devin scrum negru, opac, alungat în cele din urmă spre plopii pe care el nu-i educă în veci, înțepându-l cu înălțimea lor. Spre plopi și spre pământul sterp, învăluind morții ca un cocon rânced. Și soarele continuă să picure pe catedralele, acoperindu-le, mereu, turlele cu păsări, translucide la început, colorate în galben, arse în scrum negru, opac.

@ Ilustratia de Nicoletta Ceccoli

081. În cabaret de marmeladă

Blocurile din borcane stăteau să cadă sub norii plouând ploaie. Durea orice picătură, atât era de grea și plumburie în consistență, lovind umeri și provocând cicatrici. Borcanele înfiletate, urcate unul pe capacul celuilalt, urcate pe alte capacele învelite în hârtie cu nuanțe pergament, prinse cu sfori sidef pal. Semnăturile se șterg prin ploaie, etichetele se țin să nu se dezlipească. Apa cade peste sticla ce ține captive, în dulceți vâscoase și aromate, cu baloane de aer bătând cadențe în capacele ferecate, cireșe amare și caise. Caisele se zbat în portocaliu voluminos când apare o zburătoare cu aripi violet, îmbrăcate în ornamente fine, cusute manual, minuțios, cărând în brațe câte un sâmbure prea mare pentru ele, arătându-le caiselor pruncii scoși din ele, înveliți într-o mantie asemănătoare scoarței copacilor. Au fost aruncați în creste de nuci și ținuți acolo, departe de pământ, să nu prindă rod, în timp ce părinții le-au fost desprinși și vârâți în borcane. Acum creaturile asemănătoare unor albine camuflate în pereți de închisoare strecurau copiii afară din nuci și îi duceau lângă dulceață. Iar caisele încercau să împingă capacul borcanului, dar eticheta prelungită pe sticlă îl ținea intact și ireversibil. Fata strângea sâmburii pe care zburătoarele îi scăpau în graba lor de a fi nu văzute. Din borcane se auzeau acorduri de Prokofiev, strigând, când sâmburii cădeau și mureau.

@ Ilustratia de Nicoletta Ceccoli

080. Polaritate

Odată a căzut într-o gură căscată de pește. Era dimineață și creatura se întorcea spre soare, crezând că petalele, surogați fictivi ai gurii și solzilor, i se vor deschise odată cu razele ce ating solul. Astfel, fata căzu într-o gură de pește și îi ajunse în ochiul stâng, ce privea spre vest, unde Amunet își spăla părul în lac. Ochiul, cameră circulară, cu o pupilă frumos construită, ca o fereastră într-un perete. Înota și privea lacul prin membrane și apă și prin soare, iar peștele stătea liniștit, fără să încerce să alunge de lângă pupilă. Petrecu acolo noaptea, pentru că ochii peștelui nu se închid și solzii din jurul lor luminează când se lăsa întunericul. În călătoria lui înapoi spre lac, după ce închidea gura când apunea soarele și se retrăgea înapoi spre mal, fata se legănă. Și adormi. Dimineața găsi soarele abia apărut și părăsi ochiul, având grijă să nu mai alunece în gurile peștilor. Lacul nu se vedea altfel. Și nici noaptea nu era mai caldă sau rece.

Altă dată o lovi aripa unui fluture. Un fluture-clovn pictat, după care probabil s-ar fi uitat ore întregi, un talicada nyseus în a treia, sau a patra oră de viață. Îi apăru o dungă albastră pe obrazul drept, după ce aripile o loviră violent cu zgomot de frunze uscate strivite de peștii care se târâie pe ele ieșind din lac dimineața devreme, în timp ce fluturele se îndepărta cu bătăi chicotinde, fără să se uite înapoi. Avu grijă de atunci să se ferească de fluturii clovni pictați, pentru că îi făceau obrajii să susure. La fel cum se auzea partea îndepărtată din lac, noaptea,  după ora unu.

Aesthesys – I am free, that is why I’m lost

079. Sadko

Din lavandă se naște o siluetă feminină. Ezoteric, lavanda naște o fată, o Morgana dominată de sfori elastice, pășind din frunze pe bulbi de toamnă, alergând peste guri deschise de pești împlântați astfel în pământ. Cu părul sidefiu. Și pielea transparentă, cu venele superficiale vizibile ca râurile pe hărți și degetele lungi neputând susține inele. Desenată dintr-un marasm artistic, cu repulsie pentru lumina prea tare sau întunericul prea negru, cu hipoacuzie și timpane perforate de sunete ce au explodat odată ajunse în ureche. Fără gură, cu magmă transparentă în loc de sânge. Cu sternul parcă articulat cu ață. Doarme între florile de fumaria și mănâncă petalele macilor. Înoată printre peștii din lac dar îi ocolește pe cei cu gurile căscate de pe câmp, care așteaptă picăturile de ploaie sau zăpadă. Își face leagăn din nuielușe de salcâm pe care apoi le rotește într-un inel ce-l poartă în jurul taliei. Logodnă doar de ea înțeleasă, de care peștii nu o întreabă niciodată.

Mt Eden Dubstep – Bat for Lashes

078. Monocrom

Atrium Carceri – Observatory

Din măduva lacului se aud pași. Picură din ciulini în lac sau din lac pe ciulini, când lacul pare concav, în locul cupolei și cerul în locul apei. Picură din cer în lac și din lac înapoi în cer. Pașii merg prin spatele lacului, prin măduva de rădăcini și lumina albastră ce se cufundă în negru, un albastru obscur, departe de ludicul nuanțelor deschise, de parte de o altă dată. Caravana monocromă – în noapte – se oglindește difuz, cu zgomote de diapazon dezechilibrat, în apa tinzând spre opacitate. E și un ceas ce bate și face ciulinii să răsară, ce cutremură iarba cu miros de baltă și unduiește apa abia vizibil, un fel de secundă suspendată între croncănitul unei ciori și roțile apăsând sub gravitație pe pământul lacului, ce scârțâie. Ca o zăpadă adultă, dar aici nu e zăpadă și se scufundă ori în cer, în pământ sau în pământul din lac, în apă sau în marea de ciori tăcute acum ce sărar și fug prin iarba amăruie. Nu le vezi, le simți cu picioarele, corpuri calde ce se zbat între două spasme și o gură de aer, un cioc lovit în cioc și o aripă trântită de perete. Caravana le trage spre pământul din lac, spre apă sau spre pământ și cer. Le ia cu ea dar ele oricum nu mai zburau, albastrul fiind deja negru și lacul picurând în ciulini, suspendat, cu capul în jos, cu măduva din care se aud pași.

Text: All rights reserved, January, 2012; Photos: http://o-bluemoon-o.deviantart.com/

077. Glass feet

Tags

Ali Shaw, literature, quotes, random

“Într-o seará, pe nevázute, farul se prábuşise. Se sfárâmase într-un şirag de bolovani care aruncau, pe furiş, priviri sfioase când valurile se retrágeau.” [...] Finding cute quotes in books is like drinking hot chocolate milk. Heh.

Weekly Top 3: 09-15 ianuarie

Pentru ca m-am pierdut in postari narcisiste ce nu cereau o neaparata implicare a exteriorului, am sa fac un weekly Top 3, initial a fost cu 5, dar nu am atâta diversitate in fiecare saptamana, cu piesele pe care mi s-a pus, foarte/suficient de hotarat, pata. So here it goes, va astept cu pareri si sugestii; hugsz.

09-15 ianuarie

1. No Clear Mind – Static

2. Sonic Youth – Pink Steam

3. Belleruche – Goose Blues

 

 

076. Sugar cubes Voyage-34

Tags

delusional, LSD, psychedelic, spiritual, voyage

 

If these were my hands and ink flooded them suddenly, if my feet were embraced by points and lines turning me into stones, would a bird come an take each pebble in its beak, then safely put it on a sea shore and cover it with sand? Well I don’t know about such metamorphosis, about such anthropomorphism of delusional creatures, both the man and the bird. Neither can I guarantee about a huge giraffe starting to eat the tree in which a dwarf found shelter, clutching each leaf with its teeth until leaving the tree leafless, with a dwarf and his little hat sleeping vertically, dreaming of the clouds barely flying with 5 meters above his head. The giraffe would eat the bird with the pebbles and I would kill the dwarf while climbing up to the clouds so as to escape the great flood of ink.